În afara cercetării academice instituţionalizate, evidenţierea diverselor aspecte ale culturii populare s-a arătat a fi un mijloc favorabil pentru conservarea valorilor naţionale, până la riscante exaltări ale unicităţii culturilor locale. Studiile specializate şi extensive ale obiceiurilor tradiţionale au primit şi au asimilat informaţiile din monografii regionale sau articole de popularizare. Volumul semnat de Stan V. Cristea, Tradiţia Căluşului în judeţul Teleorman. De la ritual la spectacol, apărut la Editura Aius, în 2008, aparţine ipostazei regionale a cercetării, depăşind în acelaşi timp acest nivel prin aspiraţia de a configura un cadru general, naţional pentru riturile din judeţul avut în vedere.
Rar întâlnim o carte atât de bine închegată şi articulată descriptiv, născută dintr-o disertaţie de masterat. Aşa cum precizează autorul, această apariţie editorială a beneficiat de sprijinul instituţiei culturale a judeţului Teleorman, iar demersul de adevărată arheologie culturală realizat aici confirmă întrutotul necesitatea acestui suport. În primul rând, se remarcă cele două feţe ale metodei abordate; studierea particularităţilor Căluşului din Teleorman vizează deopotrivă componenta diacronică, aspirând să creioneze evoluţia obiceiului începând din secolul al XIX-lea şi până în contemporaneitate, cât şi cea geografică, împânzirea în spaţiu a obiceiului, sat cu sat. Astfel, volumul va fi „o radiografiere exactă a ceea ce a însemnat şi mai înseamnă Căluşul în Teleorman” (p. 6). Totuşi, nu ştim cât de potrivită este eşalonarea elementelor de structură ale performanţei căluşarilor în funcţie de un model mitologizant care nu şi-a confirmat încă necesitatea. Este vorba despre preluarea teoriei lui Ion Ghinoiu despre un presupus zeu cabalin, care ar trece prin diverse ipostaze ale vieţii şi ale morţii. Probabil că în astfel de sugestii teoretice, etnologia ar trebui să se sprijine cu mai multă încredere pe documentele etnografice, pe mărturiile directe ale membrilor colectivităţii tradiţionale şi mai puţin pe aspiraţiile de a reconstitui mituri sau zei.
Aflat într-o zonă de confluenţă a acestui obicei specific sudului ţării, Teleormanul se remarcă şi prin abundenţa semnalărilor de-a lungul vremii în ceea ce priveşte căluşarii. Stan V. Cristea selectează aceste mărturii, din surse variate, de la răspunsurile la importantele chestionare ale lui Nic. Densuşianu şi al lui Muşlea la diversele arhive locale, fără a ocoli, desigur, descrierile de specialitate ale etnomuzicologilor, coreologilor sau cele din studii monografice, cum sunt cele semnate de Gail Kligman, Anca Giurchescu sau Horia Barbu Oprişan. Nu lipsesc nici interesantele surse literare de care a avut parte Căluşul din această zonă, surprins cu autentice veleităţi etnografice de Zaharia Stancu, în Desculţ, şi de Marin Preda în primul volum din Moromeţii. Făcând susţinută operă de aranjare a informaţiilor conform logicii date de structura şi funcţiile obiceiului, autorul construieşte în mod conştient un instrument de lucru, care să folosească unor cititori avizaţi, îndepărtându-i pe cei mai puţin răbdători cu cercetările de acest gen.
Interesul deosebit manifestat de români şi de străini pentru acest ritual de-a lungul timpului este motivat de prezenţa asociată a funcţiilor, semnificaţiilor, mijloacelor de reprezentare, de faptul că virtuozitatea mişcărilor realizate de aceşti dansatori ascund profunde legături cu riturile calendaristice şi familiale. Asociindu-şi un complex inventar de aspecte estetice şi sensuri magice, studiat pertinent în cercetarea etnologică românească, obiceiul din preajma Rusaliilor oferă încă preţioase detalii care pot fi puncte de plecare ale unor investigaţii viitoare. Este meritul unor opere de genul celei pe care o discutăm să ofere substratul necesar.
De pildă, în legătură cu aspectele carnavaleşti ale jocului căluşeresc, ipostaza de Trickster a Mutului şi confruntarea dintre cetele de căluşari pot genera elemente de comparaţie cu ceremonii similare din folclorul românesc şi universal. Măscăriciul sau ghiduşul din alte ritualuri româneşti practicate în grupuri masculine pot fi asociaţi interesantului personaj identificat prin tabuul vorbirii care este Mutul. Scena „Războiului” ce face parte din ceremonialul căluşarilor din localitatea teleormăneană Vlaşca a fost privită de Horia Barbu Oprişan ca „o adevărată piesă de teatru clădită pe farsă şi burlesc” (p. 159). Relevante sunt detaliile de topografie simbolică, locurile (apa curgătoare, pădurea, răscrucea, hotarul etc.) în care sunt performate gesturi esenţiale din scenariul Căluşului. Au atras atenţia specialiştilor elementele de etnobotanică prezente în rituri apotropaice în care căluşarii folosesc diverse plante cu efecte magice binecunoscute în mediul popular.
Dominanta descriptivă a acestui volum este întreruptă uneori de comentarii şi comparaţii aparţinând autorului care îşi propune să releve specificul local. Astfel, cercetarea îţi atinge ţinta, aceea de a conserva acele valori regionale ale Căluşului observate în bibliografie, alături de care se adaugă date de teren culese de Stan V. Cristea prin intermediul unui chestionar despre obiceiurile din Teleorman. Viitoarele cercetări asupra Căluşului românesc şi studiile asupra repartiţiei geografice a obiceiului vor trebui să ţină cont de volumul de faţă.
Fiind conştient de ipostaza evolutivă a obiceiurilor tradiţionale, autorul nu poate ignora modificările Căluşului teleormănean de-a lungul epocilor studiate, accentuarea unor componente sau funcţii şi pierderea altora. Trecerea Căluşului „de la ritual la spectacol” nu trebuie însă privită cu scepticism. Supralicitarea determinantei estetice, coregrafice sau dramatice a obiceiului păstrează coeziunea în plan social dintre căluşari şi comunitatea care-i motivează ideologic şi funcţional. Această relaţie esenţială de natură sociologică reprezintă structura de profunzime a unei serii de rituri prin excelenţă comunitare. Tainele care învăluie anumite momente ale ceremonialului nu fac decât să sporească raporturile dialectice dintre sacru şi profan, dintre grup şi cercul social, instituite prin legi din afara vremurilor.
Stan V. Cristea, Tradiţia Căluşului în judeţul Teleorman. De la ritual la spectacol, Editura Aius, Craiova, 2008.
Blogul Editurii Aius 