Noutăţi editoriale

În curs de apariţie

Martie 2013

***

Monograme. Configurări ale prozei româneşti contemporane de Gabriela Gheorghişor

De când a început să practice hermeneutica, Gabriela Gheorghişor a intuit că aceasta nu incumbă doar o disciplină a lecturii încheiată cu un verdict critic, ci presupune, egalmente, o dimensiune a creaţiei în genere. Că tânăra universitară, deja multilaureată, inclusiv cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru Debut, deţine o cultură solidă, de tip clasic, în principiu, dar supusă perspectivării din unghiul devoratorului de idei contemporane, şi că o eleganţă constitutivă o ţine departe de sicitatea unui discurs doct-pedant – acestea reprezintă numai ramele discuţiei. Textele ei, din 2005 şi până astăzi, sunt matriţate la şcoala lucidităţii domptate prin graţie, a intransigenţei supravegheate de buna-credinţă. (Gabriel Coşoveanu)

Autori analizati în carte: Radu Aldulescu; Gabriela Adameşteanu; Radu Mareş; Bujor Nedelcovici; Dan Stanca; Doina Ruşti; Monica Lovinescu; Mircea Săndulescu; Gabriel Chifu; Mariana Codruţ; Marin Beşteliu; Dragoş Ghiţulete; Ioana Bradea; Eugen Uricaru; Lucian Dan Teodorovici; Andrei Bodiu; Iolanda Malamen; Alexandru Vlad; Cătălin Dorian Florescu; Victoria Comnea; Constanţa Vintilă-Ghiţulescu; Tatiana Dragomir; Dan Perşa; Varujan Vosganian; Ioana Pârvulescu; Diana Adamek; Octavian Soviany; Florina Ilis; Constantin Stan; Ovidiu Pecican; Ştefania Mihalache; Szilágyi Katalin; Ioan Lăcustă; Adrian Sângeorzan, Corina Sabău; Marta Petreu; Carmen Firan; Bogdan Coşa; Radu Ţuculescu; un cristian; Mihail Vakulovski; Livius Ciocîrlie; Ion Vianu; Gabriela Melinescu; Gheorghe Florescu; Ion Cucu; Nicolae Manolescu; Nicolae Prelipceanu; Radu Paraschivescu; Antoaneta Ralian; Ozana Cucu-Oancea; Ilie Constantin; Mircea Cărtărescu; Constantin Ciucă; Şerban Tomşa; Nichita Danilov; Dan Petru Cristea; Magda Cârneci; Dan Coman; Cristian Meleşteu; Stelian Ţurlea; Veronica D. Niculescu; Bedros Horasangian; Dan Lungu; Anamaria Beligan; Dora Pavel; O. Nimigean; Camil Moisa; Maria Tacu; Paul Cernat; Andrei Ungureanu; Augustin Cupşa; Ruxandra Cesereanu; Ioan Buduca; Matei Vişniec; Ovidiu Pop; Ioan Mihai Cochinescu; Maria Manolescu; Cornel Ungureanu; Florin Toma; George Banu; Constantin Ţoiu; Dan Perjovschi; Caius Dobrescu; Felix Nicolau; Alex. Ştefănescu; Gellu Dorian; Constantin M. Popa; Valeria Sitaru.

***

În istoria literaturii italiene, scriitorul Emilio Salgari (1862-1910) este considerat a fi creatorul romanelor de aventuri şi un mare precursor al literaturii ştiinţifico-fantastice. Este printre primii 40 cei mai traduşi autori italieni din toate timpurile. Ca şi cărţile maeştrilor săi – Jules Vernes şi Karl May, romanele lui Emilio Salgari au stat la baza a peste 40 de ecranizări, unele dintre ele purtând semnătura unor regizori italieni renumiţi. Cea mai mare notorietate din opera sa o are ciclul Piraţii din Malaezia în care Sandokan este personajul principal. Popularitatea personajului a făcut ca, până în prezent, să existe şi alte cărți cu Sandokan publicate de scriitorii italieni ca Luigi Motta, Emilio Fancelli sau Omar Salgari (fiul lui Emilio). Editura Aius va lansa publica în curând primele două romane din această serie: Misterul junglei negre (1895) şi Tigrii din Mompracem (1900).

***

Andreea Dragomir, Filozofie, psihanaliză juridică şi cercetare criminologică la Petre Pandrea, Colecţia „Biblioteca de filozofie românească”, Editura Aius, Craiova, 2012.

Petre Pandrea (1904-1968) este pseudonimul literar al avocatului Petre-Marcu Balş, jurist, sociolog, eseist şi filosof, supranumit şi Mandarinul valah. A publicat lucrări de filosofie juridică, de psihanaliză juridică, dar şi numeroase articole în domeniu în care militează pentru păstrarea formelor codurilor juridice, codurilor morale şi cele umanitare. Experienţa juridică căpătată de-a lungul anilor îl determină pe omul de drept să-şi definească opera prin două lucrări de excepţie: Psihanaliza judiciară şi Criminologia dialectică unde, pentru prima dată în România, metoda psihoterapeutică în tratarea bolilor mintale este extinsă şi în domeniul juridic, mai precis în metodele interogatoriului judecătoresc, iar în domeniul criminologic se opreşte asupra importanţei metodei dialectice, o concepţie marxistă generalizată asupra vieţii sociale şi istorice.

Ca memorialist ce a trăit în regimul comunist a scris: Memorii penitenciare, Memoriile mandarinului valah, Helvetizarea României, Reeducarea de la Aiud, Atitudini şi controverse, Crugul mandarinului (Jurnal intim 1947), Călugărul alb, Turnul de ivoriu (Memorii), Soarele melancoliei (Memorii), Garda de fier. Jurnal de filosofie politică. Memorii penitenciare. A cunoscut teroarea închisorilor comuniste, a fost nevoit să se transforme într-un om de stânga, deşi acest lucru a însemnat să adere la grupurile radicale sau să-şi asume responsabilitatea singularităţii. Cu toate acestea, Petre Pandrea nu este doar omul politic, just, radical, ci şi omul sensibil, iubitor de artă, de frumos. Idolatrizându-l pe marele sculptor Constantin Brâncuşi, eseistul îi dedică acestuia în 1967, un volum întreg intitulat Brâncuşi. Amintiri şi exegeze, unde adună memorii despre acest oltean european din ale cărui piese celebre reiese apartenenţa originară a artistului.

Prezenta lucrare îşi propune o meditaţie amplă asupra operei lui Petre Pandrea. Lucrările sale ştiinţifice sunt analizate sub trei aspecte: filosofie, psihanaliză juridică şi cercetare criminologică. Intelectual de stânga, acest mandarin valah a riscat, a suferit în închisori, doar pentru a lupta împotriva nedreptăţii, a laşităţii, încercând să aducă la suprafaţă dreptatea şi adevărul.

***

Florentina Pascu, Tipuri de discurs în literatură. Teoretizări. Delimitări, Editura Aius, Craiova, 2012.

„În cele câteva tipuri de discurs literar pe care autoarea le propune, în continuarea firească a analizei discursului semiotic asupra căruia s-a aplecat în cadrul studiilor sale doctorale, lect. univ. dr. Florentina Pascu,la Universitateadin Craiova, Facultatea de Litere, încearcă, cu maximă fineţe analitică şi interpretativă, să ia pulsul literaturii româneşti şi universale. Scopul declarat este acela de a se adresa studenţilor, profesorilor de liceu şi tuturor iubitorilor de literatură, având în vedere apetitul din ce în ce mai scăzut pentru lectură. Este o invitaţie, pe faţă, la „critică” pe care sperăm că o va accepta un număr cât mai mare de interesaţi de fenomenul atât de complex şi fascinant al discursului literar.” – Prof. univ. dr. Cristiana Teodorescu

Mai 2012

***

Petrişor Militaru, Luiza Mitu, Basarab Nicolescu: sub semnul septenarului, Editura Aius, 2012.

„Basarab, un avocat convins al reconcilierii transdisciplinare între ştiinţă, artă şi religie, e fascinat de căutarea unui limbaj universal, care să ne reunească acum, aici, pe noi, oamenii moderni, în căutarea unei stări de armonie în viaţa fragmentată pe care o avem.”

Andrei Şerban

„Iată o lecţie la care orice intelectual ar trebui să reflecteze: să extragi din domeniul tău de interes acele idei, rezultate, principii care sunt semnificative pentru cei din alte domenii, pentru ca astfel să construieşti poduri de comunicare şi de călătorie către ei şi de la ei spre tine.”

Solomon Marcus

„În aceeaşi seară, el părea un Janus ce alterna gustul extrem al vieţii cu acela al culturii. A vorbi despre Basarab pretinde celui care încearcă să o facă să se confrunte cu complexitatea! Ea e cea care se descoperă când revenim pe urma amintirilor.”

George Banu

***

Florentina Pascu, Postmodernismul. O exemplificare, Editura Aius, Craiova, 2012.

„Ghid de citire (dar şi de scriere) în cheia unui concept care a polarizat dezbaterile teoretice din ultimele decenii, cartea Florentinei Pascu, nu adună, cum s-ar putea crede la prima vedere, simple note de curs, ci, prin „exemplificările” puse în pagină aproape apodictic, devine o veritabilă micromonografie consacrată creaţiei lui Mircea Cărtărescu, biruitorul unei bătălii axiologice şi ierarhice intrate deja în categoria miturilor culturale. În acelaşi timp, prin interogaţiile finale referitoare la moştenirea postmodernismului, autoarea deschide noi orizonturi interpretative.” Constantin M. Popa

***

Teofil Corydaleu, Viaţa si opera lui Teofil Corydaleu (1563-1646), Editura Aius, Craiova, 2012.

Şapte argumente pentru lectura acestei carţi

1. Teofil Corydaleu reprezintă ultimul mare comentator aristotelic de inspiraţie greacă, cu el încheindu-se cele peste 19 secole de exegeză aproape neîntreruptă în greaca veche.

2. Fiind vorba despre Aristotel, cel de la care se revendică nu doar mai toate ramurile filosofiei, dar până mai ieri şi cele mai multe ştiinţe ale umanităţii, va fi vorba despre unicitatea pe care o reprezintă aristotelismul privit drept corpus-ul filosofic şi ştiinţific cel mai cuprinzător pentru cultura europeană, până târziu în modernitate.

3. Interpretările aristotelice ale lui Teofil Corydaleu reprezintă o operă inedită şi, în mare parte, needitată încă în Europa şi în lume.

4. Aceste comentarii corydaleene au constituit în Orientul ortodox baza învăţământului academic, cu nimic mai prejos decât cel apusean, începând cu Academia din Fanarul Constantinopolului, al cărui rector a şi fost o vreme Teofil Corydaleu, până la Academiile Domneşti de la Iaşi şi Bucureşti.

5. Vreme de aproape 150 de ani, Principatele Române au devenit, prin cele două Academii Domneşti, centrul iluminismului aristotelic ºi al filosofiei greceşti în genere, învăţământul superior românesc făcându-se în limba lui Aristotel şi după un program aristotelic.

6. Posesoare a celei mai bogate colecţii de manuscrise corydaleene, România este locul unde s-a iniţiat la începutul anilor ’70, în premieră europeană, publicarea operelor filosofice complete, conţinând toate comentariile rămase inedite, alături de cele publicate la Veneţia în sec. al XVIII-lea.

7. Cartea lui Cleobulos Tsourkas a rămas până azi cea mai importantă şi cuprinzătoare lucrare despre Teofil Corydaleu.

Martie 2012

Cel de-al doilea volum al lui Mircea Moisa vine în continuarea celui publicat în 2011 sub titlul Caleidoscop la purtător. Cartea, cuprinzând peste două sute cincizeci de pagini, reuneşte o serie de medalioane dedicate unor scriitori sau unor personalităţi culturale remarcabile (Adrian Marino, Constantin Lecca, Liviu Rebreanu, Geo Dumitrescu, Tudor Gheorghe etc.), articole dedicate unor aspecte mai puţin cunoscute ale scriitorilor români canonici (Faţa ascunsă a istoriei literare, Corespondenţa lui G. Călinescu, Menţiuni eminesciene în corespondenţa lui Emil Cioran, Cioran în revista „Ramuri” etc.) sau eseuri privind starea de criză a culturii şi societăţii româneşti (Prostia instituţionalizată, Două Românii ideologice, Pelerinaj, excursie, voiaj, popas sau promenadă etc.).

Mircea Moisa, Caleidoscop la purtător II, Editura Aius, Craiova, 2012.

***

Cartea lui Horaţiu Buzatu este o culegere de eseuri politice, pamflete şi satire decupate de pe propriul blog, în care sunt criticate defecte morale ale oamenilor sau aspecte negative ale societăţii, cu intenţii moralizatoare, dar folosind deopotrivă tonalităţi comice sau grave ce alternează pe parcursul discursului uneori analitic, alteori extrem de critic. „Foarte interesantă geneza acestei cărţi a domnului (arhitect, om politic liberal, fost şi poate viitor parlamentar, spirit mobilizator al societăţii civile, craiovean pătimaş şi altele) Horaţiu Buzatu. Aceste rânduri s-au născut, la origine, în regatul larg şi lat al Internetului, pe blogul propriu al autorului. La vremuri noi, tehnologii noi – s-ar spune; şi, din acest punct de vedere, domnul Buzatu a dat curs unui mod de acţiune caracteristic pentru omul modern: folosirea internetului (şi a calculatorului, instrument-matrice al post-post-modernismului) pentru a-şi face publică propria perspectivă asupra prezentului continuu românesc.”, observă Adrian Cioroianu pe coperta a patra a cărţii.

Horaţiu Buzatu, A venit circul şi nu mai pleacă, Editura Aius, Craiova, 2012.

Februarie 2012

***

Volumul Sextant este jurnalul de călătorie al lui Constantin M. Popa prin Europa şi prin Canada. Călătoria, prin ochii unui critic şi istoric literar, îşi schimbă substanţa. Totul este trecut prin filtrul culturii, actualităţii culturale, în aşa fel încât lumea pe care o descrie călătorul este construită pe carte şi pe imediat. Trecerile, legăturile se fac atât de firesc, încât termenul de călătorie capătă o nuanţă în plus. Cartea este destinată tinerilor (liceeni şi studenţi), fapt care reiese atât din ludicul notaţiei, din cultul pentru ironie, autoironie, cât şi din mixarea genurilor (nu doar a discursurilor), procedeu specific lui Constantin M. Popa.

Constantin M. Popa, Sextant, Colecţia „Mozaicul”, Editura Aius, Craiova, 2012.

***

„Structurată tripartit, lucrarea lui Petrişor Militaru mizează pe un salutar echilibru dintre teorie şi practică. Prima secţiune, Îngerii: etimologie, genealogie, tipologie, aglutinează o convingătoare „istorie naturală” a temei, pornind de la modelele medievale ale fenomenologiei angelice şi ajungând să pună în discuţie trei concepte de bază în abordarea teoretică a subiectului: imaginaţia poetică, imaginarul antropologic şi corbiniana mundus imaginalis.[…] Odată stabilite bazele întreprinderii, exegeza se desface în două direcţii practice, delimitările fiind circumscrise, preponderent, istoriei literare. Concret, secţiunea secundă, Îngerii: de la literatura populară la poezia romantică, are ca punct de plecare examinarea figurilor angelice din literatura populară, pentru a ajunge la prezenţele desacralizate din poezia lui I. Budai-Deleanu, la modelele restructurate din lirica lui I. Heliade-Rădulescu şi la personajele filtrate romantic din creaţia lui Mihai Eminescu. Secţiunea terţă, Prezenţe angelice în poezia posteminesciană, este centrată asupra îngerilor diseminaţi în opera unor poeţi dintre cei mai diverşi, unii dintre ei complet desueţi, precum Nichifor Crainic şi Vasile Voiculescu, alţii, dimpotrivă, plini de originalitate spectaculoasă, precum Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Nichita Stănescu sau Emil Brumaru. Un Argument şi o Concluzie completează în chip fericit excursul istorico-literar al autorului. Astfel, beneficiind de o bibliografie foarte bine pusă la punct şi complet actualizată, de un aparat de note de subsol complex, dar perfect oportun, care completează textul propriu-zis, Prezenţe angelice în poezia românească reuşeşte, cu o abilitate rară la un debutant, să ofere spectacolul intelectual al unei frumoase demonstraţii critice.” (Cătălin Ghiţă)

Petrişor Militaru, Prezenţe angelice în poezia română, Cuvânt înainte de Cătălin Ghiţă, Colecţia „Krinein”, Editura Aius, Craiova, 2012.

***

Ana-Maria Rădulescu, tânără cercetătoare la Institutul Naţional pentru studiul Totalitarismului, identifică, în cel de-al doilea volum din seria Clerici ortodocşi în închisorile comuniste. Judeţul Dolj, 32 de preoţi, călugări, cântăreţi bisericeşti, membri ai grupării „Oastea Domnului” şi ierarhi care s-au născut sau au activat într-un moment al vieţii lor în acest judeţ, şi au fost arestaţi, deportaţi sau îndepărtaţi din scaun în anii în anii dictaturii comuniste. Reprezentativ, în acest sens, este cazul primului mitropolit al Olteniei, Nifon Criveanu, primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Române îndepărtat din scaun, prin desfiinţarea Mitropoliei Olteniei, după instalarea guvernului dr. Petru Groza. De asemenea, în această lucrare îi vom găsi şi pe aceia care au fost obligaţi să îşi părăsească locurile natale şi să se refugieze în judeţul Dolj din cauza rapturilor teritoriale de la sfârşitul lunii iunie a anului 1940. Mitropoliţii Nifon Criveanu, Firmilian Marin şi episcopul locotenent Atanasie Dincă Bârlădeanul, împreună cu personalul Arhiepiscopiei Craiovei şi cu preoţii şi enoriaşii doljeni, i-au ajutat şi încadrat pe preoţii, cântăreţii şi călugării refugiaţi din Basarabia şi Bucovina de Nord.

Ana Maria Rădulescu, Clerici ortodocşi în închisorile comuniste. Judeţul Dolj. C, Cuvânt înainte de IPS acad. prof. univ. dr. Irineu Popa, Colecţia „Res Publica”, Editura Aius, Craiova, 2012.

***

“Lucrarea doctorului Charles Laugier, Contribuţii la etnografia medicală a Olteniei (1925) a apărut la Craiova acum 86 de ani şi de atunci nu s-a mai publicat, fiind azi o carte foarte rară. Apărută într-un tiraj foarte mic, ea a fost, în cea mai mare parte distrusă în timpul celui de-al doilea război mondial, iar după război, puţinele exemplare păstrate în bibliotecile publice au fost puse la index. În întreaga activitate ştiinţifică, medicul Ch. Laugier (1875-1930) a îmbinat cercetarea medico-sanitară cu elementele de medicină magică şi empirică ale poporului român. Medicina empirică, efectuată în casă sau de anumite femei din sat, cunoscute pentru priceperea lor în domeniu, făcea parte din practica curentă în satul tradiţional. După el, ţăranul român a folosit mai multe metode terapeutice. Cel mai mult a fost utilizată terapeutica coprologică, tratamentul prin opoterapie şi descântecele ca metodă terapeutică populară. Cercetările de ordin terapeutic cuprind toate practicile, descântecele şi tratamentele făcute în scop de a redobândi sănătatea şi de a alunga boala. Obiceiurile în relaţie cu igena sunt cercetate de dr. Laugier în mod deosebit din perspectiva celor trei mari stadii ale vieţii – la naştere, la nuntă şi la moarte. În satul românesc aceste tradiţii sunt moştenite, aplicate şi amplificate aproape întotdeauna de la individ la individ, de la generaţie la generaţie. Ceea ce numea, de obicei, Laugier medicină empirică (populară), a devenit în timpurile moderne obiectul de studiu al unei noi discipline, etnoiatria.” (Dr. Adrian Michiduţă)

Charles Laugier, Contribuţii la etnografia medicală a Olteniei, Editura Aius, Craiova, 2012.

***

Filosoful Émile Boutroux (1845-1921) este reprezentantul filosofiei misologice franceze dintre cele două războaie mondiale. În lucrarea Despre contingenţa legilor naturii (1824), la origine teză de doctorat în filosofie, abordează problema contingenţei în antiteză cu necesitatea. Esenţială este contingenţa, existenţa nu este necesitate. Libertatea nu este negarea necesităţii şi a determinismului, ci este determinismul individualităţii, al eului. Individualitatea este asociată cu noutatea în lume. În filosofia franceză a contingenţei, de la Boutroux la Bergson, contingenţa este identificată cu noutatea. Dacă în filosofia modernă D. Hume este reprezentativ pentru teoria cauzalităţii, în filosofia contemporană Boutroux este de referinţă în teoria contingenţei.

Émile Boutroux, Despre contingenţa legilor naturii, Biblioteca de filosofie universală, Editura Aius, Craiova, 2012.

***

Cartea de eseuri a Lorenei Păvălan Stuparu are în centru situaţia „chiriaşului grăbit”, o posibilă metaforă a ceea ce filosofii numesc emfatic „condiţia umană”, dacă nu neapărat la nivelul raportului dintre „proprietar” şi „chiriaş”, care poate avea multe alte variabile pornind de la nivelul lipsei de întemeiere a vieţii individului sortit să trăiască drama nelocuirii şi până la aceea a permanentei alterări a identităţii. „Reprezentativă în primul rând în plan existenţial şi subiectiv, drama aceasta a instabilităţii locuirii, tipică pentru omul societăţilor modernă şi postmodernă, se joacă deopotrivă în plan metafizic şi politic, iar mângâierile filosofice pe care le aduc distincţiile între diverse stadii ale locuirii, ne determină să considerăm binevenită atât tematizarea, cât şi refacerea traseului filosofic al câtorva dintre ipostazele locuitorului cultural”, subliniază tânăra eseistă craioveană în Argumentul cu care se deschide acest volum.

Lorena Păvălan Stuparu, Filozofia chiriaşului grăbit. Studii şi eseuri, Colecţia „EpicArt”, Editura Aius, Craiova, 2012.

***

Puţin cunoscute în timpul vieţii autorului, scrierile lui M. Blecher, acest „Kafka român”, cum îl numea Eugen Ionescu, se bucură de o neaşteptată atenţie postumă. Dinu Pillat, Saşa Pană, O. S. Crohmălniceanu, Nicolae Balotă, Al. Protopopescu, N. Manolescu, Mihai Zamfir, Ion Pop au încercat să definească o operă paradigmatică pentru generaţia de prozatori a anilor ’30 (Mircea Eliade, M. Sebastian, Anton Holban, H. Bonciu, C. Fântânaru), descifrând, în semnele unei radicale şi tragice solitudini, mirajul sfârşitului, al eşecului şi neantului, cu alte cuvinte, un exisetnţialism avant la lettre. Fără îndoială lecturile modelatoare din Kierkegaard, Jaspers, Heidegger, întărite printr-un destin uman nefericit, au avut drept rezultat trăirea unei experienţe existenţialiste. Boala necruţătoare, şirul neîntrerupt de ratări implacabile – în ordinea vieţii cotidiene –, mortificarea repetată sub greutatea strivitoare a platoşei de ghips conduc la „permisiunea de a fi necondiţionat singur cu suferinţa” (Kierkegaard). Dacă suferinţa îngustează conştiinţa, ea determină şi exacerbarea subiectivităţii, premisă a actului creator. Tragedia lăuntrică are ca revers exteriorizarea estetică a tensiunilor potrivit unei subtile dialectici aparenţă – esenţă, în incongruenţa căreia scriitorul îşi află tocmai echilibrul relativ dar suportabil. Blecher şi-a resimţit existenţa ca realitate deficitară, ca excepţie, opera sa exprimând sentimentul copleşitor al unei singurătăţi fără ieşire.

Max Blecher, Întamplări în irealitatea imedită.Inimi cicatrizate. Vizuina luminată, Colecţia „EpicArt”, Editura Aius, Craiova, 2011.

***

Decembrie 2011

Scriitorul Ion Caraion (pseudonimul literar al lui Stelian Diaconescu), alături de Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Radu Stanca, Ben Corlaciu, Ştefan Augustin Doinaş etc., face parte dintre scriitorii momentului spiritual al anilor 1945-1946. Prin studiul de faţă Aurelian Zisu radiografiază monografic toate volumele de eseuri (Duelul cu crini (1972), Enigmatica nobleţe (1974), Pălărierul silabelor (1976), Jurnal I (1980), Jurnal II (1998), Ultima bolgie – Jurnal (1998), Insectele tovarăşului Hitler sau Ţipătul lui Munch (1982) şi de proză (memorialistică, portretistică, proză de tip jurnal, proză propriu-zisă) ale scriitorului Ion Caraion.

Eseurile, care se opuneau discursului critic contemporan, au declanşat prin apariţia lor, în presa vremii, conflictul cu generaţia 60, dar relecturate ca o proză a fragmentarului (recenzii, studii, pamflete, polemici, mărturii, consemnări, portrete, pagini de jurlan intim, aforisme etc.) vor atrage cu siguranţă atenţia postmoderniştilor de astăzi.

Studiul monografic II vine în continuarea volumului I, Poezia lui Ion Caraion, apărut la Editura Aius în 2010.

Aurelian Zisu, Ion Caraion. Studiu monografic II, Colecţia Rotonde, Editura Aius, Craiova, 2011.

***

Filosoful-poet Jean Marie Guyau (1854-1888) este, alături de Alfred Fouillée, reprezentantul curentului neospiritualist – determinist francez. Temperament influenţat de dispoziţia astenică a unui organism bolnav, pentru care viaţa era mai mult un ideal decât realitatea în sine, iar moartea nu prezenta un risc neaşteptat – filosoful-poet a iubit cu voluptate noţiunea „simpatiei vitale”, pe care Nietzsche a prezentat-o în formula rigidă a „voinţei de putere”. Filosofía „timpului”, în primele ei începuturi, departe de a avea caracterul de speculaţie raţională şi mai ales, înainte de a-şi crea o problematică specială, o găsim implicată în toate manifestările spirituale primitive. Dacă urmărim cercetarea filosofică a timpului de la Sfântul Augustin – Guyau, până la Bergson şi C. Rădulescu-Motru, aceşti gânditori au ca punct de plecare a reflecţiei conştiinţa timpului. Studiul lui Jean M. Guyau asupra genezei ideii de timp este scris sub influenţa teoriei evoluţioniste. În Geneza ideii de timp (1882) el a considerat, ca orice postkantian romantic, că spaţiul şi timpul nu pot fi îndepărtate din gândirea umană decât cu riscul unui dezechilibru sufletesc. Dacă pentru Kant, timpul reprezintă un al doilea mare adaos al sensibilităţii noastre în procesul cunoaşterii, pentru filosoful-poet timpul este „forma abstractă a schimbărilor din univers”.

Jean M. Guyau, Geneza ideii de timp, traducere de Maria Michiduţă şi Adrian Michiduţă, Ediţie critică, studiu introductiv şi bibliografie de Dr. Adrian Michiduţă, Colecţia „Biblioteca de filosofie românească”, Editura Aius, Craiova, 2011.

***

Prezentul volum reproduce ediţia princeps a lucrării apărută în 1935 la Editura „Oficiul de Librărie” Alexandru Pasere din Bucureşti, într-un tiraj de câteva exemplare publicat pe cheltuiala autorului. Moise ben Maimonide (1138-1204) este considerat ca fiind cel mai mare filosof, psiholog, medic şi codificator evreu din secolul al Xll-lea. Filosoful Maimonide îşi expune concepţia sa teoretic-filosofică în mai multe lucrări. Cea mai importantă, este, desigur, Călăuza rătăciţilor (More Nebuhim). Această carte, cum ne înfăţişează autorul în dedicaţie, are drept scop să concilieze destăinuirea cu raţiunea, Biblia cu filosofia. Maimonide, de la bun început, prezintă cele „două echivalenţe care determină întreg conţinutul Călăuzei, anume că Fizica nu este decât ma’asse bereşit, iar Metafizica – ma’asse merkabă”. În cunoaştere (gnoseologie) el este adeptul raţionalismului filosofic, făcând din raţiune cea mai nobilă ocupaţie a sufletului. Filosoful evreu pledează pentru dreptul de „a crede” acolo unde raţiunea nu poate demonstra sau infirma. Maimonide şi-a conceput sarcina filosofică ca pe o sarcină religioasă, mijloc de a-şi apropia din interior conţinutul revelaţiei, convingerea religioasă intimă depinzând de gradul de comprehensiune filosofică, credinţa religioasă fiind ea însăşi o formă de cunoaştere adusă la incandescenţa inteligenţei de sine de către filosofie.

Mihai Uţă, Mose Maimonide, ediţie critică, studiu introductiv, note şi bibliografie de dr. Adrian Michiduţă, Colecţia „Biblioteca de filosofie românească”, Editura Aius, Craiova, 2011.

***

Monografia bibliografică a Caietelor „Meridian” (1934-1946), îngrijită şi comentată de Marcel Ciorcan, cuprinde cadrul istoric şi spiritual în care apare revista craioveană condusă de Tiberiu Iliescu, I. Mihăiescu şi Const. I. Manea, informaţii despre scopul acestei reviste de cultură şi o selecţie de texte reprezentative organizate pe secţiuni: poezie, proză, istorie şi critică literară, cronici cinematografice, plastice şi muzicale etc. Marcel Ciorcan subliniază că în Caietele „Meridian”, pe lângă promovarea unei literaturi de calitate, a unei gândiri deschise spre noutate şi experimentele de tip avangardist ale colaboratorilor, exista o permanentă preocupare pentru încurajarea spiritului democratic şi a ideii de alternativă la valorile mumificate ale diferitelor ideologii. În carte vom găsi alături de cronicile semnate de Felix Aderca, Al. Balaci, Miron Radu Paraschivescu, Petre Pandrea sau Horia Lovinescu şi autori reprezentativi ai spiritului avangardist ca Eugen Ionescu, Saşa Pană, Gellu Naum, Victor Brauner, Gherasim Luca, Geo Bogza sau Virgil Teodorescu.

Marcel Ciorcan, Meridian 1934-1946. Monografie bibliografică, Editura Aius, Craiova, 2011, 130 pag.

***

Studiul lui Nicolae Mihai reconstituie şi analizează evenimentele politice şi mentalitatea specifice Ţării Româneşti în intervalul 1821-1848. În centrul lucrării scrise de tânărul cercetător craiovean stă conceptul de „revoluţie”, care, în prima parte a lucrării este surprins într-un context internaţional, fapt ce necesită istorie succintă a revoluţiei în spaţiul modern. Apoi, autorul îşi continuă analiza la nivelul societăţii româneşti aflată la început de modernitate, folosindu-se de instrumente de ultimă oră din domeniul cercetării şi luând în considerare noile orientări ale anchetei istorice. Complexitatea lucrării lui Nicolae Mihai este dovedită de capacitatea autorului de a identifica şi descrie caracteristicile definitorii ale mentalităţii revoluţionare, din diferite perspective, făcând referire atât elemente ce ţin de fenomenul revoluţionar ca atare (timpul revoluţiei, revoluţia ca eveniment fondator, populismul revoluţionar, logica revoluţionară a binelui obştesc, dimensiuni populare ale mesianismului revoluţionar), cât şi dimensiunea afectivă a participanţilor revoluţionari (frica şi speranţa ca reprezentări antinomice ale revoluţiei, dimensiunea festivă a revoluţiei, revoluţia exilată a paşoptiştilor).

Nicolae Mihai, Revoluţie şi mentalitate în Ţara Românească (1821-1848). O istorie culturală a evenimentului politic, Editura Aius, Craiova, 2011, 355 p.

***

Nicolae Marinescu rememorează într-o carte-testimonial evoluţia sinuoasă a Editurii Aius de la o simplă societate comercială la o întreprindere care „se integrează eforturilor comunităţii de a fi prezentă în dialogul cu valorile europene”. Din cele 24 de capitole, câte cuprinde volumul, aflăm istoria editurii craiovene din perspectiva celui care a înfiinţat-o şi i-a dat numele zeului cuvântului din mitologia romană, autorul făcându-ne martori la tragicomicul societăţii româneşti ante şi postdecembriste cu întâmplările sale memorabile „care nu vor intra în nici o carte de istorie”. Un loc aparte îl ocupă mentorii spirituali, Adrian Marino şi Ion Zamfirescu, ce apar în ipostaza de susţinători morali şi spirituali ai acestui efort pentru realizarea unui act de cultură, de aceea volumul cuprinde şi un schimb epistolar inedit dintre cei doi oameni de cultură şi editura Aius. Semnificativ este şi faptul că în Addenda găsim un catalog al titlurilor apărute la editură din 1991 până în 2011, precum şi un album cu fotografii ce confirmă şi completează evenimentele din istoria editurii. Aius 20… este o carte ce relevă etapele şi metamorfozele construirii unui edituri la care au colaborat cu succes două generaţii cu viziuni diferite, dar reunite într-un scop unic – un act cultural valoros.

Nicolae Marinescu, Aius 20. File din istoria noastră, Editura Aius, Craiova, 2011.

***

“Perioada interbelică a rămas în viziunea cercurilor intelectuale din România ca o „vârstă de aur” pentru cultura noastră. În această direcţie se desfăşoară şi cea mai mare parte dintre eforturile exegetice, hermeneutice şi editoriale ale lui Adiran Michiduţă, doctor în filosofie şi coordonatorul colecţiilor „Biblioteca de filosofie românească” şi „Biblioteca de filosofie universală”, la Editura Aius din Craiova. Apariţia ediţiei critice a cărţii Metapsihologia freudiană de Mihai Uţă, în prima dintre colecţiile amintite, cu un amplu studiu introductiv al lui Adrian Michiduţă, reprezintă o piesă importantă pentru receptarea lui Freud în interbelicul românesc şi pentru reflectarea climatului cultural de atunci. Ideile freudiene sunt expuse clar şi concis, sistematic chiar, supuse unei analize din care răzbat tendinţele autothone, cele etniciste spre exemplu. Practic, odată cu această carte, problemele psihanalitice sunt discutate din aproape în aproape, cu o acurateţe care înlesneşte fixarea conceptelor, stabilind şi unele relaţii ca cele ce reies din citatul următor: „mişcarea psihanalitică a prins rădăcini mai ales la popoarele cu mentalitate anglo-saxonă. Este probabil că la acestea a contribuit mişcarea pragmatică, care devenise aşa de puternică în epoca de formare a curentului psihanalist”. Importanţa acestei cărţi pentru istoria ideilor şi a mentalităţilor este neîndoielnică.” (Gabriel Nedelea)