Xenia Karo face parte din generaţia tânără deja afirmată a criticii de la noi. Programul său este unul bine conturat iar axiologia după care s-a ghidat a fost întotdeauna confirmată. M-aş referi, în primul rând, la rubrica sa din paginile Mozaicului intitulată „Fractali“ – vădită trimitere la geometria fractalică ce recunoaşte modele într-o dispunere aparent haotică – unde a analizat cu maximă obiectivitate cărţile de poezie de la noi, nu cu puţine reproşuri poate, fie că era vorba de debutanţi, fie de numele deja consacrate. De aceea cred că, şi probabil că mulţi sunt în asentimentul meu, Xenia Karo este printre puţinii critici care cunoaşte foarte bine fenomenul poetic autohton, fiind practic şi domeniul pe care l-a simţit cel mai aproape. Când îşi punea semnătura acum ceva ani pe coperta unei plachete de versuri (De jenă), cu siguranţă că nici cei mai şceptici dintre cei ce o cunoşteau nu se gândeau că în timp apariţiile ei în paginile revistelor ca poetă vor fi din ce în ce mai rare, cedând locul criticului atent, îngrijit, organizat. Deloc de mirare, aşadar, buna vecinătate cu poezia, trecerea de la saltul fără plasă la cel cu plasă dovedind, în esenţă, deprinderi în comun, dar este şi cel care poate lărgi aria prin diversitate şi complexitate.
Despre Aventuri verticale, monografia dedicată lui Tiberiu Iliescu, s-ar putea afirma că este o apariţie inedită dacă ne raportăm la cele spuse până acum. Este, însă, o carte scrisă sub semnul egalităţii cu sine iar în spatele acestui proiect se poate lesne ghici curiozitatea pentru o temă care ne vorbeşte nici mai mult nici mai puţin despre un destin al marginalităţii, căci „Cum poţi eşua într-un oraş de provincie, la fel poţi eşua şi într-o ţară precum România“ (p. 44). Acelaşi oraş provincial, adevărat personaj literar cum observă autoarea, este adesea caricaturizat de către Tiberiu Iliescu, acelaşi în care a trăit cu încruntare şi Ion D. Sîrbu, însă cu deosebirea că pentru cel din urmă a fost un spaţiu al exilului, o „insulă a şerpilor“, cum îi plăcea să spună pentru a sublinia ura şi voracitatea. Pentru Tiberiu Iliescu Craiova, „oraşul idioţilor solemni“, a însemnat nu doar întoarcerea în locul natal ci şi un veritabil spaţiu de manevră în care-şi putea pune în practică proiectele culturale. Tonul combativ îşi are şi el variaţiile sale pentru că este unul al includerii ci nu al excluderii şi trasează fine ţesături cu locul în ceea ce s-ar putea numi o ego-topo-grafie. Nu este lipsit, de asemenea, de accente mesianice generatoare de energii: „Eu sunt cu evadaţii care aspiră la libertate“ sau „Evadaţii sunt oameni iluminaţi“ etc.
Asociat cu Meridianul craiovean pe care l-a condus, Tiberiu Iliescu a fost întotdeauna subiect de dispută, recunoscut când ca autor reprezentativ printre avangardisţii de la noi când trecut la index printre codaşii mişcării. Ceea ce încearcă Xenia Karo este nu să „afilieze“ revista şi pe diriguitorul ei unui program avangardist căci, înainte de toate, Tiberiu Iliescu întruchipează un spiritus loci care-şi propusese „a crea un alt tip de atmosferă în Craiova şi de a da şansa publicării şi scriitorilor locali care, prin felul neconvenţional de a gândi actul scrisului creator, nu ar fi avut nici o şansă să se afirme în altă parte.“ (p. 62). De aici şi până la o dispută deschisă cu „personalităţile“ timpului nu mai era decât un pas. „Denunţul“ este violent şi îi vizează, printre alţii, pe Iorga, Nae Ionescu, Eliade, Cioran sau Zarifopol. Neînregimentarea, nonconformismul, antiacademismul dar, în egală măsură, verva, spiritul interogativ dau un profil aparte scriitorului. Un pasaj cum este acesta: „Ne întrebăm firesc ce a rămas, ce a trecut pragul duratei din acest spirit. – Ismul din suprarealism? Revista cu care ostentativ se identifica ori de câte ori avea ocazia? Perioada de directorat la Teatrul Naţional din Craiova? Îl punem acum în această monografie din patriotism local? Mărturiile despre vremurile pe care independent de voinţa lui le-a traversat?“ (p. 80) cuprinde nu doar un miez meditativ, dar anticipează şi un răspuns care ar fi unul simplu: reprezentativitatea, nivelul înalt pe care l-a impus un intelectual la noi. Şi, de ce nu, morala, pe care adesea o invoca.
Tipul de „comportament artistic“ (p. 111) pe care Xenia Karo îl identifică în capitolul „Îndepărtatul Celălalt“ traseză liniile unor afinităţi greu de omegenizat la prima vedere. Rilke, Cehov, Virginia Woolf sunt doar câteva dintre numele la care scriitorul craiovean s-a raportat şi pe care le-a popularizat în paginile Meridianului. Reuşita „receptării“ adecvate ţine de ştergerea graniţelor mentalitare pe care scriitorul provincial nu de puţine ori le-a forţat: „Am descoperit, adaugă autoarea, un intelectual printre puţinii fără prejudecăţi, care, o dată pornind demersul similianalitic, uită de caracteristici precum rasă, sex, naţionalitate.“ (p. 113). Cât de departe a mers cu proiectele sale culturale şi cât de dezinteresat ne dăm seama din „Celălat, (ne)cunoscutul“. A vorbi despre Poeţii fără identitate poate fi o alegere perdantă chiar şi pentru eseistul de azi. Cu toate acestea, unele nume, cum ar fi cel al lui Max Blecher sau Anton Holban, au urcat, vedem lesne, destul de bine în piramida valorilor.
Xenia Karo surprinde cu precizie de analist legăturile lui Tiberiu Iliescu cu locul şi cu celălat. E posibil, ca scriitor „provincial“, să întâlneşti aceleaşi provocări, dar, mai mult ca sigur, e posibil să găseşti şi o parte dintre soluţii în paginile unei astfel de cărţi. Fraza alertă, inteligentă şi verbul tăios fac din monografia de faţă una mai mult decât interesantă. Ar fi bine să vedem un pasaj din ceea ce autoarea subintitulează „în loc de încheiere“: „Cantitativ, Tiberiu Iliescu nu este un scriitor reprezentativ, nici din perspectiva legitimării de către Celălalt, nici măcar din perspectiva autolegitimării. Este un spirit reprezentativ, în măsura în care această trăsătură derivă din dubla sa condiţie de marginal al unei provincii, dar de central al unei atitudini, ale unui spirit al vremii. Este reprezentativ în măsura în care scriitorul a reuşit să-şi atingă obiectivul prim, acela de a concedia circumstanţa.“ (p. 158). Şi oare nu este acesta secretul intelectualului de cursă lungă?
Silviu Gongonea
Xenia Karo, Aventuri verticale. Studiu monografic – Tiberiu Iliescu, Editura Aius, Craiova, 2006.
Blogul Editurii Aius 