Prin spaţiul public românesc umblă de câtva timp o maladie uşoară: monarhita. Pare o „boală domnească”, nu „câinească”, deci nu cred că e cazul să ne îngrijorăm, dar nici să o ignorăm. Pe Facebook, coroanele şi blazoanele plutesc mai ceva ca inimioarele şi fluturaşii de Sf. Valentin. Asemenea la televizor, unde, în plus, varii inşi şi inse din „bobor” fac reverenţe de bal mascat în faţa unei Personalităţi, de care abia dacă auziseră înainte de King’s Speech. Pe tarabe, cresc teancurile de „cărţi regale”, cartonate, lucioase şi pline poze, cu de toate pentru toţi. Ultima găselniţă e introducerea unor ore opţionale de Istoria monarhiei, în clasele superioare de liceu. Despre oportunitatea acestei improvizaţii ar fi mult de discutat. Evident, fiecare scoate din istorie ce şi cum îi convine, mulţi având aerul unor bravi descoperitori ai apei calde. Dar asta e cu istoria, permanentă şi inepuizabilă sursă de orice!
În acest context, lucrarea Narcisei Maria Mitu, Domeniile Coroanei Regale, este o apariţie insolită, ce impresionează prin volumul de informaţii şi prin rigoarea abordării. Organizarea şi funcţionarea Domeniilor, pe parcursul a trei sferturi de secol, e recompusă minuţios în principal pe baza documentelor de la Arhivele Naţionale Istorice Centrale şi de la Serviciul Judeţean Dolj al Arhivelor Naţionale. Sunt documente a căror studiere necesită o determinare şi o atenţie de care numai cercetătorii împătimiţi ai arhivelor sunt capabili. Hărţi, planuri, schiţe, corespondenţă, decizii, statistici ş.a. (multe reproduse în anexe), toate acestea par, pentru cititorul neavizat, simple hârtii lipsite de însemnătate. Şi, totuşi, numai prin reunirea şi ordonarea lor se poate construi baza factuală, în absenţa căreia nici o judecată de valoare nu îşi are rostul.
Dovedind un deosebit simţ al detaliului, autoarea a reuşit să creeze o imagine generală a diverselor activităţi desfăşurate în cadrul domeniilor (viticultură, pomicultură, zootehnie, exploatare forestieră ş.a.). Din veniturile rezultate, o parte intra întotdeauna în Bugetul Casei Regale, în completarea listei civile. Cealaltă parte era însă parţial reinvestită pentru dezvoltarea şi modernizarea agriculturii şi a industriei. Scopul era acela de a face din Domenii un model de organizare şi eficienţă economică. Proba reuşitei o reprezintă multele succese la expoziţii naţionale şi internaţionale. Nu în ultimul rând, existau şi fonduri îndreptate spre diverse acţiuni sociale, culturale, educative etc. (construirea de şcoli, biblioteci, dispensare, organizarea de manifestări ş.a.). Numărul şi amploarea lor fac să se poată vorbi de veritabile „politici sociale şi culturale create prin intermediul Domeniilor Coroanei”, cărora le este consacrat un capitol distinct.
Cartea reprezintă, fără îndoială, o operă de pionierat, făcând lumină într-o zonă până acum tratată doar en passant în istoriografie. Dincolo de planul strict ştiinţific, demersul Narcisei Mitu ar putea avea impact şi în rândul publicului larg, nuanţând imaginile pe care monarhia românească le-a avut până acum în opinia publică.
În primul rând, dărâmă una din cele mai durabile şi mai larg răspândite mistificări, anume că Domeniile s-ar fi aflat în proprietatea personală a Regelui, fiind transmise moştenitorului, odată cu Tronul. Totul a început în 1948, atunci când autorităţile comuniste au pretins că „trec în proprietatea statului” ceva ce oricum aparţinea statului, şi s-a perpetuat până în zilele noastre. A contribuit, cu siguranţă, la aceasta şi discursul anti-monarhist al anilor ’90, încurajat, dacă nu mai mult, din cele mai înalte sfere ale „noii republici”. Cartea elimină confuziile, făcând clar distincţia între Domeniile Coroanei (douăsprezece la număr, proprietăţi ale statului asupra cărora Regele avea doar drept de uzufruct) şi Domeniile Regale (proprietăţi particulare ale Casei Regale), şi se concentrează asupra celor dintâi.
În al doilea rând, este spulberată şi mistificarea – într-un fel opusă celei dintâi – care a constat în crearea unei imagini de basm a Casei Regale. În această optică, Regii României şi rudele lor apar ca nişte personaje complet rupte de lumea supuşilor. Activitatea lor este limitată la dimensiunea ceremonială, cu fastul aferent şi cu fascinaţia pe care o stârneşte în mintea omului de rând. O astfel de percepţie este ambivalentă, căci, pe de o parte, ridică instituţia monarhică în transcendent, iar pe de alta, îi reduce rolul „teluric” la un nivel pur decorativ. Privind asupra chestiunii particulare a Domeniilor Coroanei, aşa cum a expus-o Narcisa Mitu, avem, dimpotrivă, imaginea unei Case Regale implicate, în bună măsură, în viaţa economică, socială şi culturală a României.
Narcisa Maria Mitu, Domeniile Coroanei Regale (1884-1948), Ed. Aius, Craiova, 2011, 400 p.
Mihai Ghiţulescu
Publicat în revista Mozaicul/ noiembrie 2012
Blogul Editurii Aius 