În volumul său Filozofia chiriaşului grăbit (Editura Aius), Lorena Păvălan Stuparu cuprinde o serie dintre eseurile sale a căror unitate se află în ideea de locuire plurală şi culturală a lumii. Scriitoarea a pornit în literatură la mijlocul anilor 1980 din zona nouăzecistă a cenaclului Universitas, a renunţat la scris o vreme şi a revenit recent spre beletristică dar şi spre eseul filozofic. Conexarea filozofiei cu o săltăreaţă baladă comică a lui Topârceanu este doar o chestiune de ambalaj. Autoarea explică filozofia cu pricina prin aceea că un chiriaş care se fixează devine pînă la urmă ostil proprietarului şi acesta, oricît de cumsecade, îl va urî la rîndu-i. Convieţuirea multă vreme într-o unică idee naşte adversitate. Textele au apărut în diferite publicaţii ştiinţifice şi culturale. Sînt în total zece studii relativ scurte care se referă la hermeneutică, dialectica subiectivităţii (la Sartre), epifanie şi viaţa iniţiatică (referire la Mircea Eliade), psihologia exilatului (cu trimitere explicită la opera lui Cioran), interpretări ale lui C. Noica pe marginea operei lui Mihai Eminescu, „fantasme şi certitudini ale locuirii” după Heidegger, postmodernism. Toate aceste subiecte sînt tratate cu seriozitate, cu citarea unei bibliografii la temă care cuprinde şi contribuţii recente. Textele Lorenei Stuparu adună şi ordonează referinţe în jurul subiectului propus, pe care autoarea le completează cu reflecţii proprii reuşind să-l lumineze din unghiuri variate. Eseurile nu au pretenţia unei mari originalităţi care să defrişeze domenii, ci se înscriu în aria meditaţiilor atente asupra acestora.
Horia Gârbea, O revenire la scris, în revista „Viaţa românească” nr. 3-4/2012, p. 238.
Blogul Editurii Aius 